Aro

– Suntem doar oameni!

Spunea.

– Ne nastem, traim, facem copii, crestem nepoti si apoi murim. Gonim spre cer cu amintiri pe post de roti.

Zicea asta cu aceiasi ochi inchisi si plin de griji, cu cearcanii ca simple zambete. Retina stralucind privind in gol, curvele de pe hol.

– Eu niciodata n-am dormit intradevar, sa simt ca intru-n perna si adorm. Mereu mi-am tinut noaptea pentru mine ca mi se pare o pierdere de timp sa inchizi ochi si sa fi nimic. Am timp sa dorm o moarte-ntreaga!

Si mai sorbea din ciocolata calda, nelinistit intr-un restaurant cu geamuri mari printre perdelele de 20 de ani. Suflet cobai al unei lumi stricate mai aprindea un pai si masura femeile inalte.

– De ce tot poarta tocuri si fustite? Cine mai crede-n recuzita? Ca unu iese, altu intra, unul plateste altul tipa ca mai vrea! Si ea sta inchisa, cu cheia inghitita zicand “mai baga o fisa, fara frica,” moneda unor jocuri… Pai cui ii pasa ma de tocuri!

Si se urca cu sila la volan si injua mereu radiatorul.

– Am fost golan si azi golesc de goluri viitorul! Cum se mai schimba roata de rezerva, cum se mai schimba omul si regreta.

Si trosneau cheile-n contactul de la ARO, genele – niste tzarmuri maron, mancau oceanele din ochii ce-i incecau amarul. Arunca zarul! Zicea ca totul merge ca la table.

Viata e dura, acasa doi copii si o nevasta ce-si rupe de la gura si injura ca el e iar plecat si timpul trece. Ce-i aia “zambeste”!? Cand foamea urla pana raguseste.

Si peste tot e galagie, la o adica, stie macar ce-l striga cand noaptea se ridica, ce-l strica cand lumea sta sa-nchida dupa ultimul client. E ceasul 12 si un sfert si tre sa plece pe traseu.

– Am fost nascut cu greu-n sange si gust amar de ateu.

Plange cu ochii blanzi privind o linia discontinua.

– Asa e toata viata mea!

Sopteste. Schimba viteza si continua.

E luna mai, i-oprit in mijlocul pustiului, regretul lui, priveste linistit spre cerul mov. Absent aprinde un Snagov. O pasare mai hoata agata ceru-n cui si se gandea la fata lui cum creste. Cum toate pasarile cresc, cum gusta crestele de vant si invata viata pe derost ca un cuvant.

Clipeste incet, trage in piept, fumul se pierde in apus. Priveste pasarea cum urca si coboara, ca un puls si se gandeste ca intr-o zi fetita lui va vi o mama. Si linia se va termina si pasarile zboara si noi zburam la fel. Cand siguri fara semn, cand in tandem.

Urca-n masina, viteza, primul oras pe harta, e grabit! Intra taifun in primul birt si-ntreaba ospatarul.

– Vreau sa imi fac un tatuaj, tu sti pe careva, vreun baietas?

Si a ajuns acasa intreg. Parca alt om, cu vant in ochi si o pasare pe piept.

Auzi! Cand ma fac mare o sa-mi fac si eu o pasare dasta, i-am spus eu intr-o vara. Eram mai mic si s-a uitat la mine si mi-a zis…

– Ba nepoate, mai bine zboara!