Ce gluma proasta
Eu n-am avut niciodata inima si daca am avut a fost a altcuiva. Imprumut mut batai si cuie ruginite de la El cu e mare de la ea cu e mic si tare.
Suntem tot noi, tobe si mare, talaz si vis, claxoane, drum deschis, pian trist. Cateva persoane si o clipa, strange tare tinere prosopul la oglinda. O sa cresti mare.
O voce groasa, zici ca vorbea Dumnezeu cu Marea, priviri prespapier pe foile din capul meu – culoarea – peste nori. Cu acelasi pumn tare strangem si maini si lumanari. Aceiasi lume care doare.
Si-n fiecare zi, zambesc spre tine tinerete! Tin minte cuminte cum fumai si imi lasai, cum ne-ntindeam dupa aceiasi sticla, cum ne schimbam cu lumea care schimba, cum te uitai usor in spate sa nu pierzi acel ceva si cum purtai meu in fata, alta fata, pana zambea.
Si-am impartit frateste soare si stropii de la ploi ca nu stiam ce-i aia frica, plangeau strazile sub noi.
Si o sa ne strangem la povesti si beri cand ne-o venii si noua timpul si o sa zici ca parca a fost ieri, ca uneori i-atat de simplu.
Am fost copii, am fost barbati, am fost aici, am fost plecati, raman doar zilele din strada. Am fost mai multi, azi parca mai putini ca altadata. Am fost pumnul din piept care ne bate coaste, ca-n palma noastra de oameni nu existau zilele proaste.
Citez din scara blocului cu salcia si magia, in gand cu Marea noaptea, ce gluma proasta-i Moartea.
Si uneori incepe lumea sa se duca la vale si si ne privm de la balcoane si ne facem cu mana. Etajul 6. Lacrimi in groapa gatului.
Rupe-mi aripile si fa-le lor coroane de flori. Rupe din nori si fa viori. Rupe din scari ca nimeni nu mai vine inapoi. Suntem strigate si stari, numere pare de flori, pamant si lemn, copaci cu semn, drum stirb spre cer, cerneala rosie si ger, gesturi, resturi de lume, pana uitam ca azi facem bagajele, simple utilaje ce construiesc viata, calmantele si greata, marea si dimineata, casele in doi, trecutul si gropile eroilor care au baut cu noi.
Citez din scara blocului cu salcia si magia, in gand cu Marea noaptea, ce gluma proasta-i Moartea.