Culoarea banilor

Orice-ar fi, mergi inainte! Fara miscari bruste, fara! Stai linistit, daca ii ameninti se sperie si te ataca. Tine minte! Uitate la mine, asa sunt si oamenii, nu tre sa iesi in evidenta.

Era doar un copil pierdut pe drumuri de oras, ca lasi urma, ca nu lasi, e vorba de cine-i mai las, si se gandea ca-n viitor mai toate se vor schimba si cu privirea asta-n ochi nu te primeste nimenea.

Cateva sute de pereti, oameni isteti, asta e strada mea, te descurci sau urci, te sa fi cineva, ca strada asta se termina si alta strada te ateapta, unde lumea, daca n-ai un nume, nu te iarta.

Cu aparate de sudura sub gene visa stele! Nu puteai sa ii spui ca bani-s ochiu dracului, acele ceasului, acele note-n glasu lui, le aud si acum dupa, ani si ani, zicea: “Eu n-am timp de pierdut bai, timpu-nseamna bani!” Si niciodata nu statea pe loc, atent mereu la joc, forta-n orice fara sfiala: “Banu’ tre sa sara si amice, nu stiu de unde vi tu, si ce vei face, da tine minte, biciu da in bou care trage!” Si-mi amintesc de el cum se plimba prin ceata, in fiecare fir de fum mai dezleaga o dimineatza. Ziua de maine! Coltul de rai sau de paine? Mandria si speranta lui de caine ca, era baiat istet printre indiferenti tragea tare de el, frica de Dumnezeu, instinct de hot abandonat. Cel, ce fura doar meserie cu frica de a trai in umbra altora crezand ca nimeni nu va sti. Cel ce ma-nvatat culoarea banilor, nuantele-s cuvinte: “Eu o sa reusesc in viata, n-am sa mor necunoscut amice, tine minte! Sa nu vezi lumea, dar in ochi ei sa cresti, sa fi barbat cand iei de guler sansa si-o lovesti pana reusesti; sa bati la usa, marilor tale bucurii cu aere de “bine v-am gasit”, cand Dumnezeu te priveste mandru ca un tata negasit si nu te vinde pe nimic! Doar tu, esti pretu’ tau. Cand bani-n brate te cuprind, amintesteti asta si n-o sa-ti para rau.

Dar cand te simti pierdut, sa nu te crezi raspuns, sa nu pierzi in plans, sa-ti amintesti ce ti-am spus! Asta nu-i o cursa amice e o lupta pana sus ca oameni sunt rai si-i doar un singur apus asa ca prinde-l!”

Era doar un copil pierdut pe drumuri de oras, ca lasi urma, ca nu lasi, e vorba de cine-i mai las, si se gandea ca-n viitor mai toate se vor schimba si cu privirea asta-n ochi nu te primeste nimenea.

Cateva sute de pereti, oameni isteti, asta e strada mea, te descurci sau urci, te sa fi cineva, ca strada asta se termina si alta strada te ateapta, unde lumea, daca n-ai un nume, nu te iarta.

Da! Si ce sa vezi, intr-o zi mi-a zis: “Am reusit amice, mi-am muncit destul visele, Maine tre sa te cinstesc, fa-ti timp sa bem o bere!” Si a fost ultima zi, caci a plecat undeva. Ce sens sa trag concluzi? Cand timpu’ cicatriza. Ma impacam ca-i bine el, desi habar n-aveam, dar dupa ceva ani de zile m-a sunat cand nu ma asteptam, mi-a zis ceva de genul, un un ger umil in glas: “Amice, imi pare rau, imi plang orele in ceas, poate m-ai iertat deja ca, suntem frati orice s-ar intampla. Ani au fost, au trecut si-au fost grei, dar sa stii la orice pas, te-am tinut in ochii mei! Te-am sunat sa-ti spun ca, nu mai bem acea bere, sunt pe moarte frate vad capul strazi, nu o sa-ti spun la revedere! Iti vine sa crezi? Nu mi-e frica de moarte, implinit, apusul ala de-ti ziceam, acum ma arde. Ma asculti, da? Banii mei sunt banii tai de azi, am un baiat frumos, sa-i povestesti tot ce am fost. E mic si nu stie si mi-aminteste de noi doi, acei pusti inocenti plini de ambitie si scantei. Vezi, sa ajuns si aici, dar dar am ajuns cineva, am pierdut c-am disparut dar am uitat sa-ti spun, ce conteaza mai mult? Bani nu-s niciodata curati, oameni mor de dragul lor si frati nu mai sunt frati! Daia am plecat de langa cei, pe care ii iubesc! Raspunsuri, ce le-am gasit sa plec printre mii de apusuri. O sa zici c-am fost rau, poate nu-ti merit dorul, nu regret nici o clipa, eu am aflat adevarul“.

Si l-am intrebat asa, zambind pe buze cu lacrimi de dor, “auzi frate, care-i culoarea banilor?” El a zambit si mi-a zis, “culoarea banilor mei este un verde aprins si nu verdele de pe hartii sta sa ma ridice. Banii mei sunt verzi ca ochii lui Dumnezeu, amice“.

Eram doar un copil pierdut pe drumuri de oras, ca las urma, ca nu las, e vorba de cine-i mai fals, si ma gandesc ca-n viitor mai toate se vor schimba si cu privirea asta-n ochi nu ma primeste nimenea.

Cateva sute de pereti, oameni isteti, asta e strada Lui, ma descurc sau urc, te sa fiu al nimanui, ca strada asta se termina si alta strada ma ateapta, unde lumea, daca n-am un nume, nu ma iarta.