Pianista

Nascut din flori, culoare, crescut cu semne indicatoare, semafoare, desene animate si televizoare. Nu baiatul lu’ mama, doar baiatul cu boala de-a pleca atunci cand altii de abia se descalta.

Ultima statie, penultima speranta. Un timp din timpul dintre casa si alta casa, dimineata in alb si negru.

Ajuns un mic dejun al scheletilor din sifonier, la 23 de primaveri, cu inima inclestata si cochilia in cuier.

Acvariul asta plin de pestisori de aur in care fiecare este pestele mai mare. Plin de povesti si neputinta, ca pesti astia nu indeplinesc dorinte.

Innoata tare, innoata tare orice fir de acuarela. Inima-i bate cand pompeaza culoare cand picteaza interioare. Bere, tigari, carti, soare, micile placeri in viata conturate de un strat subtire de sticla. Alge, gene, alcool si colti albi, ocol de roua moarta si femei goale. Atat de goale, de-mi intorceau ecoul cand le vorbeam despre dragoste!

Ce-i dragostea, cand transparenta ta inseala? Ce-i dragostea?

In ziua in care mi-au murit corbii, berzele si ingerii pazitori, am cusut cu un fir de par o intreaga camasa de forta. Mai tarziu, a devenit doar un suport de fulgi, o perna ca o inchisoare. Ca nu e suflu sa-mi duca penele departe ca avioanele de fier, nu colt mai ascutit ca cel al soarelui dupa ploile ei. Nu e caldura mai rece ca cea scursa din ciment. Nu e mare mai mare decat marea vazuta

Prin fruntea ei,
Prin ochii ei,
Prin pieptul ei,
Prin soldurile ei,
Prin degetele ei
De, viitoare sau nu,

Pianista.

Nascut din flori, culoare, crescut cu semne indicatoare, semafoare, desene animate si televizoare. Nu baiatul lu’ mama, doar baiatul cu boala de-a pleca.

Ochii ei de calcedonie, ce dor imi e, ce, dor imi e. Mirosul ei, gustul ei, lucruri simple. Si ai sa razi, pentru ca esti prost si nu intelegi dar, e frumos si asta e tot ce conteaza.