Tranzit

“Te tin minte pustiule,langa liceu iarna in bar cu taria-n taria unui fum matinal, ochii sclavi de ecran, pierdut in meciuri lungi, fumandu-ti timpul pan-acasa prins in fantezi si fulgi. Pierdut printe borduri cu baietii tai de buzunar, soarta de zar, bizar si haihui un fumoar, al femeilor ce ti-au trecut prin fata. Ma priveai cu aceeasi scarba-n fiecare dimineata.

Ce urmeaza am gasit scris pe-o foaie in colt de bar, era scris de tine si te tin minte pustiule, ai scris asa:

“Oameni stau si-nghit esti doar unul dintre ei, scuip alei. Simtind mizeria de pe cruce, societatea-mi cere sange cand din cer sar scantei. Se cerne cenusa pe capete, se cere cearta si-ti fura fratii adapostul, sistem dezorientat imbratisand pacea cu brate de monstru. Orice zi e martir din timpul tau, soldatii pier pierduti intre articulatie si garou, o natie cadou dorului de casa-n acool, oameni ce si-ar vinde sufletul pe-un inger pazitor. Desprins de sol, des prins prin ceata, un oarecare, si-s in stare sa te pun in fata mea doar ca sa cad pe moale. Cu pielea tare ca o fabrica de lanturi, cu cearcani plini de celest ma biciuiesc, plangand coclauri, un inger funest ce-mi pune
lauri ma priveste obosit si ma gandesc ca-i doar o boala trecatoare. Apocalipsa unui vis de tranzit. O sa plec pe mare, mi-e dor de-un nai, tu n-ai si doare…

Trag, ultimul aer in piept privind sfarsitul, sunt sincer cu tine, soptesc, priveste copile individul din oglinda, cutia milei, cu puterea ochilor din bucuria zilei! Arde totul ca-n ateu ca inalt e cerul in scrumiera lui Dumnezeu. Cu “dum, dum” vin tobe, prevestind razboaie, privind stingher razii-n izvoare, invazii in natii, convoaie. Arca lui Noe moderna-n ploaie de spini, cladita din lemnul unei constiinte fara radacini. Bat la vecini, degeaba! Rabd-n veci cu inima de Praga, nemiscat ca pe scut scrie scump. Nu-mi musca nimeni din trecut! Si tac, bolnav de suflet trag, treste-te! Trec ostile, maine-i atac! Si de cladiri inalte se sprijina bun Domnul, trist sprijina tronul, jelind cu jena lumea plina de jar da tonul si trage apele, potoape calde ca si armele si arca-si cara marca singura si-n ea, in colt prova, stau eu, strigand spre cer: Te provoc bai asta-n doina mea de var incins si fier! Si imi cant mandru rostul ca n-am ultimul minut sa-mi zic Tatal Nostru, picuri-mi strica adapostul! Adapa prea mult apele, Doamne, Doamne, unde-mi e aproapele si aud:

“Te tin minte pustiule,langa liceu iarna in bar cu taria-n taria unui fum matinal, ochii sclavi de ecran, pierdut in meciuri lungi, fumandu-ti timpul pan-acasa prins in fantezi si fulgi. Pierdut printe borduri cu baieti tai de buzunar, soarta de zar, bizar si haihui un fumoar, al femeilor ce ti-au trecut prin fata. Ma priveai cu aceeasi scarba-n fiecare dimineata, pustiule, ma tii minte?”””