Usa cui

Parca obosit deja, parca depasit de ea.

Cu ochii culoare cenusa o vad tanjind cum plange si bate tare-n usa de parca ar fi a ei si vrea sa intre si nu stie cine este cel ce are chei. Doar vrea sa-i vorbeasca si prin vizor e atat de simpla si frumoasa si bate si cu pumnii, parca e un copil atat de dulce si plange ca nebunii. Imi tremura mana pe clanta! Iubito, tu nu stii ce demoni imi zac adanc sub fata si stiu ca par deosebit dar eu, nu ma plac asa de mult, deci tu te-nseli amarnic. Asa ca pleaca de la usa mea, ce suflet deschide si nu desprinde buzele lipite de saruturi, de ce? Muzele mele te-or ucide, deci vezi, cine stiga acum “Deschide!”?

Nu-mi esti tu singura si sigur ca sunt clipe cand ochii-mi cara sticle de lacrimi si ma prinde o palma calda si mi-e din nou un dor de tine, de noi si stele din retine, acum ce curg sub ochii tai si ne vede si universul vesel.

Dar cand ma pierd de pieptul tau un Dumnezeu ma vinde si oricat tu ma vrei eu nu iti pot deschide.

O vreau in palma mea si simt ca un viscol toata rasuflarea si un ecou de culoare ori de cat ori bate tare, imi bate-un fluture-n plamani si o simt in ochii mei cum moare. Dar frica-mi sta in yala, in prag si degete. De ce te feresti, nu stii cine te cere si simt ca o granita tot tocul usii mele. De ce, atat de rece, imi sta lacrima pe gene? Si ma cere. “Lasa-ma sa intru, omoara-ma afara!” Plang ca un prost pe o usa imaginara. Iar ma agit iar ea e narabadatoare, tremura si tipa, e ca nisipul ce asteapta mare e clepsidra incepatoare. Nu se stie daca va astepta sa cada si ultimul fir din ea si cad rascolit si repet la nesfarsit, “pleaca, pleaca de aici, nu vreau sa deschid, nu vreau buzele lipite de saruturi, de ce? Nu vreau sa te am! Ca o sa plangi si tu la fel de tare ca cele ce au batut la usa asta la randul lor si ele.

Imi rad azi in fata regretele cu buzele arse pline de semnele ce las deobicei cu pasii pe urmele ce cad in spatele meu, doare dar asa e. Bate! Nu stie si deschid dar inchid repede caci…

Cand ma pierd de pieptul tau un Dumnezeu ma vinde si oricat tu ma vrei eu nu-ti pot deschide.

Si m-am trezit pe coridor, eram in fata usii ei si tot bateam ca un neghiob, fara sa stiu ce trebuie sa-nchei. M-am ridicat si am vazut usa cum pleaca si-am auzit in spatele ei o fata ce plangea. Am coborat prea doborat afara. Si-am plans si eu, cu ea.

Uite-ma cu rautatea ce o plang, uita-ma cu tot si toate ce mai sunt, uite-ma cum vreau si eu sa uit de tine si-am fugit. Uite! Ma voi intoarce dupa tine si nu voi mai gresi, promit!

Am ziua de ieri si am ziua de azi si maine-mi va fi prea frica sa te vad. Calm, iau ziua de-mi scazi din tine, imi dau voie s-o port intre somn si pastile,
intre moarte si boala,
intre creion si coala,
intre palme si sfoara,
intre deget si flama,
intre cearcani si spoiala,
intre iarna din mine si vara de afara,
intre mine si monstrul ce am fost odinioara.
Intre o minciuna frumoasa si un te iubesc.

Tu iarta-ma, nu pot sa ma opresc.
Nu-mi deschide nu vreau sa ma regasesc

Nu pot sa-mi gasesc cuvintele ce sub albastrul cerului tau stau moarte. Vezi ca ma bate soarele tau in pleoape! Sub numele tau stau necunoscut poate vezi si tu cat poate sa ma poarte, parte dintr-o carte, final nefericit, casca-mi tu toate ranile ca sa le simt.

Moarte dintr-o joaca si-n gol stau si tip,
“Stric orice ating, lasa-ma singur sa strig!”