Viola vioara

Cine-ti mai rupe florile, musca muscatele, acorda corzile si rupe hainele? Sa-ti bata covoarele cu vioara in vinerea mare! Sa infunde puscaria pentr-o pereche de sandale. Sa-si rupa blugii pentru o floare.

Cine ti mai cade la picicoare,
Cine-ti bea toata sticla,
Si-ti fura ultima tigare?

Cine?

Cine lasa capacul ridicat? Misterul sfarcurilor tari. Scandaluri intre locatari. Amantul, eu arma ta cu flori pe teava, acum ai altul, un pui de pleava. Florile mele, ce sa fac cu ele? Scheletii din dulapul tau spanzurati cu sutiene. Ceasul vechi ce a vazut toate razboaiele imi bate si azi in cap, rabd randul din perna cu o pastina si un ceai cald.

Cu patul ei imprumutat, sintetic ca si plusul isi ascutea arcusul muta, ascultand dusul de dupa, stergand tusul cu multa vata, oglinda sparta, proasoape martori, masca ei de fata, carnaval in ceata, aburi si faianta.

Ca boala canta la vioara ei de aer, zicea: “Ce fraier, ce fraier o sa ma iubeasca iar?” Si el in hol impaturea-n ziar plecarea: “Auzi draga, auzi cum plec. Valea!”

Ala era imposibilul tau si iti facea funde din gratii, zicea: “Gata!” si gata, alunecai pe perdele, votca si lacrimi interne ca bautura-n bomboane. Cand drame cangrene pline de grame cam grele dor, jale-n grilaje ca gene, gala jigodilor geme.

Si stop.

Tipa un mare actor matol:
“Raspunde fa la interfon!
Ca am baut si te iubesc,
Ploua si nu vreau sa racesc,
Raspunde fa la interfon!

Ca urc pe geam si te omor,
Si-ti scriu cu sange pe balcon,
Ca te-am iubit,
Si am ajuns nimic.